"O usa masiva, si de o parte si de alta a ei doi oameni care apasa fiecare concomitent pe clanta invizibila, in incercarea disperata de a(-si) deschide drumul catre celalalt. Impermeabilitatea usii ii desparte si ii apropie in acelasi timp. Prin raceala lemnului isi pot auzi respiratia, dar nu isi pot citi gandurile. Senzorial ii desparte o insignifianta exprimata in centimetri, sufleteste inca nu s-a inventat o unitate de masura pentru a exprima departarea dintre ei. O usa inchisa, sau poate intredeschisa, un moment, o suspendare in spatiu si timp intre aici si acolo, intre eu si noi, o intermitenta. Iubirea ca un sir lung de intermitente, de asteptari, de suspendari in nimic, intre o respiratie si alta, intre vise, intre cuvinte.
Nu se poate iubi cu adevarat decat in aceasta intermitenta. In secundele grele de speranta si agonie intre un telefon si celalalt. Intre o despartire si o impacare si o noua despartire. Intre o lacrima si un zambet, ambele la fel de firave. Intre tine si el. Intre el si iubirea ta pe care nu o intelege si de care vrea sa se salveze, spunandu-ti tie ca te salveaza de fapt pe tine de el.
In spatiul acesta al posibilului, al lui ’poate’ si al lui ’cine stie...’ se frang, infloresc, se ineaca si se involbura toate marile iubiri. In serile de vara cand noaptea se lasa incet peste tine pe stradute laturalnice, cand treci pe langa locuri in care nu ai fost cu el, dar poate ai fii putut fi, in diminetile cand te ucide o melodie pe care nu ai ascultat-o niciodata cu el, dar pe care poate o asculta si el in acelasi moment, in anii care s-au scurs fara el, dar poate s-au scurs de la departare in inima lui si i-au otravit intrebarile asa cum iti otravesc tie certitudinile. Iubirea e inevitabil legata de posibilitate, de asteptare, de speranta ar spune unii… eu ii spun delir. Un felinar aprins intr-o poza a unui oras pe care nu l-ai vazut niciodata, o raza de soare cazuta cu cruzime intr-un unghi care sa iti tulbure linistea aparenta, o cafea pe o terasa solitara pe care incerci sa il uiti, un nimic, o parere, o strafulgerare, si te-a prins intermitenta din nou in mrejele ei si se incolaceste in jurul tau taindu-ti respiratia ca o anaconda azurie...
Si traiesti asteptand, si astepti sa traiesti, sa te vindeci, sa te imbolnavesti din nou, sa mori, sa renasti. Suspendat intre ieri si ieri, cu sufletul inundat de maine, si cu lanturile lui azi in jurul gleznelor, plutesti in marea lui ’ce-ar fi fost’ si bei din ploaia lui ’nu va fi probabil niciodata’. Si toate ploile curg in mare, si toate marile viseaza in valuri, si intre ele esti tu, mereu tu, cu bataie de cuie in palme si in vorbe, pierdut in infinitatea halucinanta dintre nimeni si nimic.
In spatiul acesta al posibilului, al lui ’poate’ si al lui ’cine stie...’ se frang, infloresc, se ineaca si se involbura toate marile iubiri. In serile de vara cand noaptea se lasa incet peste tine pe stradute laturalnice, cand treci pe langa locuri in care nu ai fost cu el, dar poate ai fii putut fi, in diminetile cand te ucide o melodie pe care nu ai ascultat-o niciodata cu el, dar pe care poate o asculta si el in acelasi moment, in anii care s-au scurs fara el, dar poate s-au scurs de la departare in inima lui si i-au otravit intrebarile asa cum iti otravesc tie certitudinile. Iubirea e inevitabil legata de posibilitate, de asteptare, de speranta ar spune unii… eu ii spun delir. Un felinar aprins intr-o poza a unui oras pe care nu l-ai vazut niciodata, o raza de soare cazuta cu cruzime intr-un unghi care sa iti tulbure linistea aparenta, o cafea pe o terasa solitara pe care incerci sa il uiti, un nimic, o parere, o strafulgerare, si te-a prins intermitenta din nou in mrejele ei si se incolaceste in jurul tau taindu-ti respiratia ca o anaconda azurie...
Si traiesti asteptand, si astepti sa traiesti, sa te vindeci, sa te imbolnavesti din nou, sa mori, sa renasti. Suspendat intre ieri si ieri, cu sufletul inundat de maine, si cu lanturile lui azi in jurul gleznelor, plutesti in marea lui ’ce-ar fi fost’ si bei din ploaia lui ’nu va fi probabil niciodata’. Si toate ploile curg in mare, si toate marile viseaza in valuri, si intre ele esti tu, mereu tu, cu bataie de cuie in palme si in vorbe, pierdut in infinitatea halucinanta dintre nimeni si nimic."
by Ana-Blanca Stanescu
Un comentariu:
most gifted of all TAs
Trimiteți un comentariu