joi, 7 octombrie 2010

Multaşteptatei - Ion Minulescu

De când te-aştept!...
Sunt ani...
Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine
S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine...
Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Şi-n plânsul celor patru strune!...

. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .

Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt'dată
Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute
Amanţii,
Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute...
Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Şi-n zare nimeni nu s-arată!...

Te-am aşteptat pe ţărmul mării -
Pe ţărmul nalt ca şi terasa
Castelului regesc, pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa...
Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră
Spre ţărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce ştiu de tine,
Îmi spuseră c-aştept zadarnic...
Şi azi viorile-n surdine...
Ce-mi plâng ciudatele romanţe
Mai trist de cum le plânse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...

2 comentarii:

Laura spunea...

Ada, iti multumesc pentru cele 4 minute de sublima muzica si poezie...
Ai un suflet sensibil, de aur...

...pentru mine, timpul s-a oprit in loc in dimineata asta...iti multumesc...

Ada spunea...

Laura, te imbratisez cu mare drag ... ma bucur ca am ajuns asa adanc in inima ta! In stanga paginii, am facut o sectiune de poezii pentru suflet. Voi adauga acolo, mereu, tot ce-mi atinge mie sufletul. Se pare ca asa te voi bucura si pe tine ...
Iti doresc sa ai o zi minunata! Ca tine !